Premierul Grindeanu l-a numit consilier onorific pe secretarul general al PSD

Premierul Grindeanu l-a numit consilier onorific pe secretarul general al PSD
Publicat: 17/01/2017, 11:08
Actualizat: 18/01/2017, 08:53

Marian Neacșu a fost deputat de Ialomița. El nu a mai candidat în 2016, deoarece a fost condamnat definitiv de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție la șase luni închisoare cu suspendare pentru infracțiunea de conflict de interese, după ce și-a angajat nelegal fiica la biroul său parlamentar.

Potrivit Monitorului Oficial, premierul a semnat mai multe decizii, printre care numirea interpretului de muzică populară Alexandru Pugna ca secretar de stat la Ministerul Culturii și Identității Naționale, a Oanei Schmidt-Hăineală ca secretar de stat la Ministerul Justiției și a lui Cătălin Ștefan Rotea – șeful de cabinet al lui Darius Vâlcov, fost prefect de Olt, în funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrațiai Publice și Fondurilor Europene.

De asemenea, Sorin Grindeanu l-a readus în funcția de secretar de stat la Ministerul Muncii pe Adrian Dobre, demis din această funcție anul trecut, când fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, l-a a povestit că fostul secretar de stat PSD Adrian Dobre a lucrat la o strategie pentru tinerii șomeri și ceruse 46 de milioane de euro pentru un proiect. Peste un sfert din bani urmau a fi alocați pentru benzină, șepci, ceasuri și stickuri de memorie la preț supraevaluat. „Știți cum rezolva dl Dobre problema cu șomajul tinerilor? Din cele 46 milioane de euro, dădea 12 milioane pentru benzină. Alte câteva milioane pentru închiriat mașini. Dădea 1,6 milioane de euro pe memory stick-uri, la preț supraevaluat. Dădea (tinerilor, cred) 400.000 de șepci și 977.000 de ceasuri. Citiți bine: aproape un milion de ceasuri. Omul era pus pe vânturat bani”, a mai explicat Ghinea.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...